Cauza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu

Cauza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu este necredinţa; cauza necredinţei este lipsa de convingere, iar cauza lipsei de convingere o constituie lipsa de râvnă în căutarea adevăratelor cunoştinţe luminoase, neglijenţa în lucrarea luminării duhovniceşti. Mai pe scurt: fără credinţă e cu neputinţă să iubim; fără convingere e cu neputinţă să credem. Dar ca să putem căpăta convingere, este nevoie să găsim mai întâi cunoştinţele cele mai depline şi cuprinzătoare. Este neapărată nevoie să trezim în suflet, prin mijlocirea meditaţiilor, prin învătarea cuvântului dumnezeiesc şi prin observaţiile câştigate din experienţă, setea şi dorinţa sau, după cum se exprimă unii, „uimirea”, care dă naştere unui dor nepotolit de a cunoaşte lucrurile mai îndeaproape, mai desăvârşit, mai adânc.

Reclame

Rugăciunea tuturor

Un frate a mers la un sihastru şi, plecând de la dânsul, i-a zis:
– Iartă-mă avvo, ca te-am smintit de la rugăciunea ta!
Celălalt, răspunzând, i-a zis:
Rugăciunea mea este să te odihnesc pe tine şi să te petrec cu dragoste.

Efortul înnobilează, dacă este pus în slujba unei ţinte înalte


Un bătrân şedea în pustie, departe de orice sursă de apă cam la douăsprezece mile. Şi mergând să aducă apă, zi de zi, cu mare oboseală, la un moment dat bătrânul s-a supărat:
– Dar de ce e nevoie de această oboseală zilnică? Mai degrabă îmi mut adăpostul lângă apă, ca să nu mai chinui, să nu mai obosesc…
Dar zicând acestea în gândul său simţi prezenţa cuiva în spate, pe urmele sale. Se opri şi îl aşteptă pe cel care venea în urma lui. Şi l-a întrebat bătrânul:
– Cine eşti?
Iar cel ce venea din urmă i-a spus:
– Sunt îngerul Domnului şi sunt trimis să-ţi număr paşii… Şi cu cât sunt mai mulţi paşii, cu atât răsplata Domnului va fi mai mare.
Auzind aceasta bătrânul îşî mută adăpostul şi mai departe cu cinci mile de fântână, pentru ca răsplata să-i fie mai mare.

Întru un trai fericit


Un om se duse odată la Sfântul Macarie, în pustie şi ceru să-i arate un mod de a trăi şi de a muri fericit între ceilalţi oameni.
– Mergi în cimitirul din curtea bisericii şi defaimă morţii, strigă-le, vorbeşte-le urât, fă-i să se simtă umiliţi, să se revolte…!
Tânărul făcum cum a fost sfătuit de către Sfântul Macarie, după care se întoarse şi spuse:
– Am fost, am făcut cum mi-aţi zis, dar nimic. N-au reacţionat în nici-un fel.
– Ei, atunci mergi mâine şi laudă-i, vorbeşte-le de cât de importanţi şi de frumoşi au fost, de cat de mare e golul lăsat de ei, după ce au murit…!
Tânărul merse, îi strigă pe morţi, îi preamări, îi linguşi, îi laudă, după care se întoarse şi spuse:
-Nici de data asta nu mi-au răspuns nimic.
Atunci i-a zis Sfântul Macarie:
– Ascultă, fiul meu: Dacă voieşti să trăieşti bine între ceilalţi şi să mori după cum ţi se cuvine, fii asemenea celor morţi, adică nu te sinchisi nici de laudele şi nici de defăimarea celorlalţi, ci te lasă în grija bunătăţii şi îndurării lui Dumnezeu.