Cauza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu

Cauza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu este necredinţa; cauza necredinţei este lipsa de convingere, iar cauza lipsei de convingere o constituie lipsa de râvnă în căutarea adevăratelor cunoştinţe luminoase, neglijenţa în lucrarea luminării duhovniceşti. Mai pe scurt: fără credinţă e cu neputinţă să iubim; fără convingere e cu neputinţă să credem. Dar ca să putem căpăta convingere, este nevoie să găsim mai întâi cunoştinţele cele mai depline şi cuprinzătoare. Este neapărată nevoie să trezim în suflet, prin mijlocirea meditaţiilor, prin învătarea cuvântului dumnezeiesc şi prin observaţiile câştigate din experienţă, setea şi dorinţa sau, după cum se exprimă unii, „uimirea”, care dă naştere unui dor nepotolit de a cunoaşte lucrurile mai îndeaproape, mai desăvârşit, mai adânc.

Dumnezeu ştie mai bine a judeca

Mănăstirea Voronet - Judecata de apoi

Se povesteste in Patericul sinaitic ca un frate oarecare, nedreptatit fiind de un alt frate, s-a dus la avva Sisoe si i-a zis: „M-a nedreptatit un frate si vreau sa ma judec, ca sa mi se faca dreptate!“. La care batranul, privindu-l cu blandete, prinse a-l ruga, zicand: „Nu, fiule, ci lasa mai bine lui Dumnezeu judecata“. Dar fratele o tinea pe a lui: „Nu voi avea pace pana ce nu mi se va face dreptate!“.

Atunci a zis batranul catre el: „Haide, frate, vino sa ne rugam!“. Si, ridicand bratele spre cer, a zis batranul: „Dumnezeule, nu mai avem nevoie de Tine ca sa ne porti de grija, ca ne facem noi singuri judecata noastra!“. Iar fratele, auzind una ca aceasta din gura batranului, a priceput talcul si s-a rusinat deodata, cazand la picioarele batranului si zicand: „Nu mai vreau sa ma judec cu fratele meu. Iarta-ma, avvo!“.

O, Răstignitul meu Hristoase…


O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocori şi necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea cum pot eu să fug de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea?
Cum să-mi pară grele chinurile văzând pe Stăpânul meu că le iubeşte şi le cere şi le socoteşte Lui de mare cinste?

George Bacovia – Plumb


Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.